www.forum.blogdezi.ro

September 27, 2007

emo_hitler.jpg
As of today this shall be The Totalitarist Dictatorship of My Blog and you shall be my guest if you mind your manners.
Democracy is dead. Long live I.

.

Pietricele in pantofi

September 26, 2007

p1010365.jpg

Citeam astazi file din Dobro si spunea printre picaturi ca bucurestenii sunt nevrotici. M-am gandit la faptul ca pana si depresiile noastre trec la fel de repede ca o durere de cap, ca nu ne mai impiedicam de tot felul de lucruri marunte, chestiile alea mici care ne afecteaza tot restul vietii. Stam putin, ne poticnim cateva momente, dar trecem repede peste ele.

Am scris de jumatatea de ora care-ti ia pana sa ajungi de la remuscari inapoi la nepasare si dadeam vina pe oras. Acum mi se pare ca avem, sau hai sa nu generalizez, ca am niste trairi extrem de superficiale. Si e chestia aia ‘las’ ca trece’ care te incurajeaza sa nu stai sa te gandesti prea mult, sa nu iti aprofundezi sentimentele de vina, reprosurile, nervii, frustrarea, anxietea, frica, fobiile. Fara victimizare nu mai stiu cand am fost absolut entuziasmata sa fac ceva. Entuziasm pur, nedistilat, la 90 de grade. Am ras cu pofta, m-am bucurat, toate au trecut rapid. Iar de entuziasm nu am mai auzit nimic.

Dupa ce m-a plimbat prin oras cu 150km/h imi povestea Radu de golul din stomac cand accelereza (pe motor). Posibil acelasi golul ca si atunci cand esti entuziasmat. Ok, mi-era cam frica si cam fluturam in spatele lui, dar no gol in stomac.

Nu am fost prea coerenta. Ce incerc sa spun este ca daca ne reprimam the lowest lows ajungem sa reprimam si the highest highs. Poate nu mereu si poate nu toti, dar tendinta de a trata cu superficialitatea lui ‘trece si asta’ cand vine vorba de lucruri negative ne/ma face sa folosesc acelasi sablon si atunci cand vine vorba de the real deal, involuntar. O sa treaca si asta ca si alea rele, so why get all excited?

In fine, ganduri sinucigase. Copiii care au lame pe scaunele de WC din plastic, hai cu mine!

.

This is the end

September 24, 2007

Inca cateva zile si am scapat. Inceputul a fost greu, cu panica, acum ca nicidata. Acum sunt relaxata pentru ca am inteles ca nu mai merita sa ma stresez.

Ma bucur ca in curand ma voi muta cu cherie, ca o sa stam si o sa vorbim mai mult decat acum(ceea ce nu e tocmai usor), ca o sa ne fumam plamanii si o sa ne uitam la sex and the city si o sa ne motivam una pe alta sa iesim la 2 noaptea din casa. Si eu vreau Vanilla!

Intru in perioada de non-talking, o simt. Nu mai am chef sa vorbesc, sunt scurta in sms-uri, foarte vaga pe net si o companie destul de anosta. Ma asteptam sa ma apuce vara perioada asta, dar am inceput toamna foarte vorbareata si mergem downhill de aici inainte. Din experienta anilor trecuti trece cam in 2 saptamani, chiar mai putin, asadar nimic dramatic.

Burble, gandit de Usman Haque, facut mai intai pentru Bienala din Singapore(de unde sunt pozele de mai jos) si acum cam 10 zile pentru Fashion Week in Londra, de Mo√ęt & Chandon.

Off

On

dscf5248.jpg

Mesaj primit de la Simona ieri: ‘Auzi, tu ti-ai facut pensie privata?’ Pai…nu. Treci pe la mine, vorbeste-mi, propune-mi. Am avut o discutie despe gagica-su, despre Italia, despre niste toale, despre investitii cu grad scazut de risc si mai ales cele cu grad de risc ridicat. Despre procente, perioade de gratie, contributii, pensie. Fuck.

Si n-am ales nimic.
“Da e obligatoriu!’
“Cat mai am?”
‘4 luni’

…. fie doctore, o sa aleg, da’ nu acum. 4 luni pana cand o sa imbatranesc si eu, pana cand outdoorul ala va fi si eu nu, pana cand o sa ma mut in tara ING. Incerc sa par responsabila, sa ma gandesc la viitor(ala indepartat, care cica se extinde de la 5 la 30-40 de ani…pfff) si sa-mi aleg cum imi voi petrece batranetile. Nu stiu de ce, ca acum sunt tanara, traversez pe verde si inca nu tusesc de la tigari. Ideea mea de viitor indepartat e drumul la Golden Drum din octombrie. Si ala foarte indepartat e revelionul.

Chirila insa o spune mai bine decat mine asa ca va las sa-l cititi pe el. Ce ma oftic cand altii articuleaza mai bine ca mine, da treaca….

“Baa, noi sarim cu coarda pa la Rasnov ca sa scapam de stres”

The simple life of Flo and Mo

September 5, 2007

advice.jpg

Eu anul asta va zic pentru ce suflu in lumanari, sau pentru ce cred acum ca voi sufla in lumanari: eu vreau sa fie simplu. Vreau sa am o viata simpla, nu in sensul de modesta, ci simpla in sensul de what you see is what you get, no games, no double meaning. Simplu ca buna ziua, ca apa pura de izvor si mirosul de dimineata la tara.

Nu vreau sa stau intr-o coliba in varf de munte sa vanez pentru mancare, dar daca se poate ceva de genul asta in mijlocul orasului plus canalizare I’ll take it, thank you!

Acum stiti ce sa-mi luati. Surprindeti-ma cu ambalajul.

[Poza facuta acum cativa ani, undeva pe o vreme ca asta, la un team building Advice. Ni s-a spus sa facem cel mai inalt turn posibil din hartii A4 si scotch. Am stat 10 minute si nu ne-a venit nicio idee fezabila, asa ca am ales sa schimbam cadrul de referinta si gravitatia.
Am asezat hartiile pe jos si am ‘rasturnat’ toata camera astfel incat sa para ca hartiile formeaza un turn care sta in picioare. Am intors mese, scaune, ne-am asezat pe ele si am asteptat sa vina juriul. Au inclinat din cap(la propriu) si da, al nostru a fost mai mare decat al lor. Dar n-au stiut cum sa-l judece, asa ca am luat doar pentru idee originala. In poza eu si Iarina stand, practic, culcate pe jos. Andreea atarna din tavan. Si paharul ala sfideaza gravitatia si sta drept pe o masa culcata lipit fiind cu mult scotch.]