Romania nu e a mea, nici a prietenilor prietenilor mei

Eu renunt. Ati castigat, fair and square. Am luptat, ati luptat, dar eu nu mai pot. Deci va las voua cam 250 000 de km patrati sa puneti manele sa se auda peste tot, sa turnati cu bere si sa miroasa a mici. Nu aveti decat sa mergeti cu tricourile peste burta, eu nu ma mai uit cu dispret si superioritate catre parintii care trosnesc cate o palma peste feţele copiilor de 4-5 ani care vor o masinuta de plastic. Acum inteleg si eu ca unde traiti voi, si intamplator (dintr-un accident, sunt sigura) traiesc si eu, bataia e rupta din rai. Rai cu r mic, ca acolo o sa mergeti voi.

Acum am inteles ca e normal sa fiti suparati si enervati mereu, sa tipati unii la altii si sa vorbiti rastit, sa va injurati si sa va impingeti la intrarea in metrou si autobuz. Inteleg si mai ales accept ca v-ati ales ca modele Elene care isi irosesc viata la solar si ale caror mari realizari este ca ‘sunt bucati’, Irinei care invart niste afaceri despre care nici macar afaceristii nu stiu, Monici care toarna copiii si se imbogatesc la 20 de ani, Becalii realizati care devin printi si isi auresc acoperisul palatelor, papagali anonimi care isi spala Lamborghinul cu apa din fantanile arteziene de la Unirea, presedinti populisti si critici de arta care nu au intrat in muzee de cand nu mai au matricola pe mana.

Va las sa va resimtiti apartenenta la aceasta tara doar cand e ceva de urât, doar cand ii facem pe americani prosti, pe francezi nesimtiti si pe artistii urbani viermi si huligani. ‘Astia nu sunt romani’. Va las sa va simtiti jefuiti doar cand se fac galerii de arta pe niste mii de euro, nu cand se pierd milioane de euro pe autostrazi fictive si contracte platite din bani publici dar puse bine sub sigiliu. Va las sa votati aceleasi partide si cand totul merge mai prost sa dati din umeri. Voi ati inteles ca ‘asta e’ si daca asta e, atunci de ce sa te mai obosesti cu altceva. Sa fiti mediocrii pana in maduva oaselor si cand cineva vrea sa scoata capul, sa-l puneti repede unde-i e locul: ori cu noi ori impotriva noastra.

Inteleg ca pitipoanca.org nu e exceptia, exceptia sunt cei care-i fac trafic. Inteleg ca avem o administratie care nu accepta sa calci pe iarba decat daca ai cu tine un gratar si un Logan din care sa iasa maneaua. O inteleg pana si pe chelnarita care nu a inteles cum stau 3 oameni la masa si citesc fara sa vorbeasca. Inteleg ca e mai interesant sa-ti lungesti capul sa citesti in ziarul de langa tine decat sa iei cu tine o carte de acasa, sa te enervezi in trafic dar nici mort sa nu iei metroul intre Unirea si Romana.

Eu m-am hotarat sa traiesc in bula mea de oxigen, acolo unde nu mai sunt 50 de grade, unde nu mai pute nimeni a transpiratie, unde nu se pisa lumea la coltul strazii, unde nu mai alearga tigani desculti printre mesele cafenelelor de pe Lipscani. La mine in bula e racoare, lumea se spala si se imbraca mai de Doamne-ajuta, e amabila, raspunde frumos cand intrebi ceva, dă restul in monede, nu in lame de guma si are o moaca relaxata, de trait calm si usor. La mine, in bula mea, e ok.

Na, luati-va tara asta si faceti o mare petrecere cu manele, mici si bere. Si cand v-o fi mai rau, asa sa va fie.

Papa, cine e pisicuta ta mica?

Vroiam sa va anunt ca viata mea e foarte buna, chiar daca tati nu e un polician suspectat de coruptie, sau interlop. Viata mea e foarte buna fara sa sparg la Mamaia, in Office 5000 Euro intr-o seara. Si viata mea e tocmai asa cum trebuie daca eu primesc o palma si tati nu poate sa puna o recompensa de 500 000 Euro pe capul celui care a facut asta .

Am citit putin despre vietile inutile ale copiilor buni din Bucuresti si mi s-a facut scarba.

Eu cand zic o prostie, ma gandesc(in modestia-mi) ca macar sunt draguta. Ea la ce se gandeste?

The truth and nothing but the truth

O geanta, o rochita,  pereche de pantaloni pot fi irezistibile si te poti gandi la ele zile intregi. Dar nimic nu te face sa te simti asa de bine cum reuseste o pereche de pantofi cu toc.

Amen.

Stiu!

Intr-un moment de luciditate dupa multe shoturi, mi-am dat seama care e faza cu Vama, de ce “s-a stricat”. (si da, asta e erata la post-ul de pe 1 mai, evident total eronat)

Mana sus cine de aici a observat ca muzica in Expirat/Stuf nu s-a mai innoit in ultimii…nu stiu…3-4 ani? True, playlist-ul se mai updateaza cu cate o melodie pe an, dar 80% din melodii sunt aceleasi.

Concluzia mea e ca Vama se strica pentru ca ramane la fel. Noi ne cumparam alte albume, citim alte carti, fumam alte tigari si in Bucuresti descoperim alte locuri noi. E normal sa avem pretentia (neconstientizata) ca lucrurile sa evolueze la fel cum evoluam si noi, sa tina pasul (ele nu se altereaza cand se schimba ci, la fel ca noi- sper- devin mai bune)

Vama insa sta absolut neschimbata, perceptia noastra asupra ei insa se modifica pentru ca noi ne schimbam.

Precum ziceam am avut reveleatia asta la sfarsitul unui lung sir de shoturi, cand a intrat un SLK pe Magheru cu manele rasunand din boxe, moment in care toata lumea a inceput sa tipe dupa sofer (numai urari de bine, desigur). E evident ca omul ala, dupa care 50 de persoane injura, nu se simte bine in Vama si va pleca cat de repede, deci problema nu e ca apar manele si manelisti, ca voila, exista un anti-virus care functioneaza foarte bine.

Teoria in care Vama nu se schimba iar noi cand ajungem acolo dansam fix pe aceasi muzica, band fix acelasi lucru, cu fix aceiasi oameni, in fix acelasi loc, fara ca macar sa ne dam seama ducea la o alta teorie, mai tragica si mai pesimista, dar nu intram acolo.

Salutam pe aceasta cale intrarea fulminanta pe piata berii a lui Salitos Mojito- atat de dulce incat numai unei fete i-ar placea. May this be the begining of a beautiful friendship!

.

DO

O campanie inspirationala venita tocmai din India.

Si la ei, la fel ca la noi, toata lumea spera latent sa plece din tara. Se gandesc si critica si vor sa fie totul mai bine dand vina in acelasi timp pe sistem.

Asa ca s-au gandit sa cheme la inaintere o noua clasa politica si sa puna oamenii sa faca, nu doar sa se gandeasca la a face.

Foarte, foarte bine.

Si aici, pe site-ul Cannes, toata prezentarea campaniei pe care va sfatuiesc calduros sa o urmariti. Clic Movie.

Altfel si Mihnea a reusit acolo un Cannes. Mare branza… 🙂

Va supunem atentiei urmatorul caz

In primul rand vroiam sa va zic ca atat de mult imi place cand vecinul isi imbraca capra in roz ca nici nu mai trebuie sa fie moarta. Asa ca citesc Pitipoanca.

In alta ordine de idei, iata-le pe Indiggo, fetele de senzatie ale Romaniei, la New York(pisi, auzi? New York!) sa gaseasca glorie, bani si haine mai frumoase. E aproape entertaining, ce nu-mi place e ca o sa inradacineze ideea ca tipele Romania sunt un fel de rusoaice mai sarmane (adica ne imbracam toate ca niste curve din anii 90 si suntem super-tupeiste, insa mergem in masinute vechi, nu in niste limuzine de nouveau riche). Altfel nu am nimic cu fetele, bafta lor la Las Vegas, caci au luat auditia.

Apoi, care e treaba cu Nessun dorma? Dar mai ales care e treaba cu toti acesti oameni care castiga cantand opera? Aceasi opera…

Costelus la Fiii din Babel

Paulica din UK la Britania are talent

si acum si Neal din SUA, care INCA nu a castigat. La America are talent(desi daca Indigo a trecut de preselectie, eu contrazic acest nume…)

As vrea sa ramerc ca pe Paul Potts il cheama, cel putin fonetic, ca pe Pol Pot. Groaznic daca parintii tai nu trec pe la ora de istorie…

Si tu nu si nu.

Da’ MNAC stie mai bine ce urmeaza.

Where d’the good folks go when they die?

Ieri am citit despre un documentar la zoso pe blog si m-am grabit sa-l gasesc pe net. Asa ca m-am uitat la 5 bucatele de documentar, prost, bias, nearticulat si din pacate foarte relevant.

Structura e simpla: statement la inceput, argumentare prin interviuri, statement de final. Preserat cu multa Luna Amara. Rectific: doar Luna Amara. Statementul de inceput contine trupele preferate ale documentatorului, asta ca sa stim de la inceput, sa nu ne batem joc. Un soi de ‘Asa da” muzical, similar cu “tu ce muzica asculti?” heard over and over in liceu, cand incepeam toti sa spunem ce consideram reputabil si prezentabil.

Eu am vazut tot documentarul ca un statement al unui pusti de 15 ani: suparat, revoltat fara motiv concret, sau cel putin fara sa fie argumentat.

De cand merg in Vama- adica de cam 6 ani- aud cum s-a stricat Vama. Fara exagerare prima oara cand am mers, si eram destul de absorbita de tot ce se intampla, am auzit ca s-a stricat. Nu stiam ce fusese inainte, de ce acum nu mai era ok, dar pentru ca eu ma simteam bine, am ignorat asta.

De atunci insa se tot strica Vama. Si nu se strica pentru ca nu ar mai veni oamenii care trebuie, se strica pentru ca toti incep sa se planga. Vama ca oglinda a tot ce facem noi mai bine: ne suparam, ne plangem, ne vaitam pentru ca lucrurile, asa cum bine zice Teo, SE STRICA.

Buun. M-am uitat scurt la Gramo pe blog la un filmulet despre self-improvment. Gata? V-ati incruntat si ati aruncat un ‘pff’? Deci putem continua. Filmuletul zicea ca gandurile noastre se transforma in realitate pentru ca au energia lor. Si conform legii de atractie, gandurile negative(care creaza energie negativa) atrag evenimente negative. Deci daca esti suparat vei fi mereu suparat. Esti fericit si gandesti pozitiv, lucrurile sunt usoare. Logica destul de simpla, ambalata foarte tele-evanghelist, insa adevarata. Happy people are almost always happy, sad people are always miserable. Misery calls for company, o nenorocire nu vine niciodata singura si mai exista, sunt sigura, multe alte zicale care vin sa sustina teoria asta.

Deci ‘Vama s-a stricat’- o mantra care tine de macar 6 ani + misery calls for company = Vama in pom. Nu S-A STRICAT. Am stricat-o spunand cat de stricata e.

Iar acum, in alta ordine de idei, mie Vama nu mi s-a parut niciodata stricata pentru ca mereu m-am relaxat si m-am distrat acolo. Pentru mine Vama a fost mereu loc de incarcat bateriile, de dormit ziua, de inotat de petrecut pana la 5 dimineata.

In documentar toata lumea zice despre faptul ca in Vama esti liber. Iar notiunea de libertate e la fel de aburita de alcool ca serile pe malul marii: nu e libertatea de a te pisa pe mal, beat mort- e libertatea de a nu fi judecat. Esti liber pentru ca nimeni nu te judeca daca intri la Bibi in picioarele goale, daca esti roz in cap sau daca stai 3 luni la cort. Iar libertatea care vine din faptul ca nu esti judecat cere reciprocitate. Nu intorc capul si nu injur printre dinti cand vad oameni diferiti pentru ca stiu ca ‘every moment we forget to love one each other, another puppy cries another tear”.

One last thing: In partea a 4a l-au prins la inghesuiala pe Tamango, nu pentru ca era Tamango, ci pentru ca era un tigan pe plaja(scuze daca cuvantul ‘tigan’ jigneste pe cineva). Am fost anul trecut la Soni si am dansat cu tiganii pe muzica lui/lor si cred exact acest gen de experienta isi are locul in Vama. Ceea ce va doresc si voua.

Doamne, ce nevorbita sunt….