Where d’the good folks go when they die?

Ieri am citit despre un documentar la zoso pe blog si m-am grabit sa-l gasesc pe net. Asa ca m-am uitat la 5 bucatele de documentar, prost, bias, nearticulat si din pacate foarte relevant.

Structura e simpla: statement la inceput, argumentare prin interviuri, statement de final. Preserat cu multa Luna Amara. Rectific: doar Luna Amara. Statementul de inceput contine trupele preferate ale documentatorului, asta ca sa stim de la inceput, sa nu ne batem joc. Un soi de ‘Asa da” muzical, similar cu “tu ce muzica asculti?” heard over and over in liceu, cand incepeam toti sa spunem ce consideram reputabil si prezentabil.

Eu am vazut tot documentarul ca un statement al unui pusti de 15 ani: suparat, revoltat fara motiv concret, sau cel putin fara sa fie argumentat.

De cand merg in Vama- adica de cam 6 ani- aud cum s-a stricat Vama. Fara exagerare prima oara cand am mers, si eram destul de absorbita de tot ce se intampla, am auzit ca s-a stricat. Nu stiam ce fusese inainte, de ce acum nu mai era ok, dar pentru ca eu ma simteam bine, am ignorat asta.

De atunci insa se tot strica Vama. Si nu se strica pentru ca nu ar mai veni oamenii care trebuie, se strica pentru ca toti incep sa se planga. Vama ca oglinda a tot ce facem noi mai bine: ne suparam, ne plangem, ne vaitam pentru ca lucrurile, asa cum bine zice Teo, SE STRICA.

Buun. M-am uitat scurt la Gramo pe blog la un filmulet despre self-improvment. Gata? V-ati incruntat si ati aruncat un ‘pff’? Deci putem continua. Filmuletul zicea ca gandurile noastre se transforma in realitate pentru ca au energia lor. Si conform legii de atractie, gandurile negative(care creaza energie negativa) atrag evenimente negative. Deci daca esti suparat vei fi mereu suparat. Esti fericit si gandesti pozitiv, lucrurile sunt usoare. Logica destul de simpla, ambalata foarte tele-evanghelist, insa adevarata. Happy people are almost always happy, sad people are always miserable. Misery calls for company, o nenorocire nu vine niciodata singura si mai exista, sunt sigura, multe alte zicale care vin sa sustina teoria asta.

Deci ‘Vama s-a stricat’- o mantra care tine de macar 6 ani + misery calls for company = Vama in pom. Nu S-A STRICAT. Am stricat-o spunand cat de stricata e.

Iar acum, in alta ordine de idei, mie Vama nu mi s-a parut niciodata stricata pentru ca mereu m-am relaxat si m-am distrat acolo. Pentru mine Vama a fost mereu loc de incarcat bateriile, de dormit ziua, de inotat de petrecut pana la 5 dimineata.

In documentar toata lumea zice despre faptul ca in Vama esti liber. Iar notiunea de libertate e la fel de aburita de alcool ca serile pe malul marii: nu e libertatea de a te pisa pe mal, beat mort- e libertatea de a nu fi judecat. Esti liber pentru ca nimeni nu te judeca daca intri la Bibi in picioarele goale, daca esti roz in cap sau daca stai 3 luni la cort. Iar libertatea care vine din faptul ca nu esti judecat cere reciprocitate. Nu intorc capul si nu injur printre dinti cand vad oameni diferiti pentru ca stiu ca ‘every moment we forget to love one each other, another puppy cries another tear”.

One last thing: In partea a 4a l-au prins la inghesuiala pe Tamango, nu pentru ca era Tamango, ci pentru ca era un tigan pe plaja(scuze daca cuvantul ‘tigan’ jigneste pe cineva). Am fost anul trecut la Soni si am dansat cu tiganii pe muzica lui/lor si cred exact acest gen de experienta isi are locul in Vama. Ceea ce va doresc si voua.

Doamne, ce nevorbita sunt….