Cum era sa mi se schimbe viata

Duminica vorbeam cu Tara despre nimic si un coleg de Leo m-a rugat sa-i dau un referat despre orice carte vag inrudita cu publicitatea. Aveam un eseu despre un manifest de 200 de pagini care m-a cam stresat, genul care te enerveaza cand o citesti insa vrei sa vezi cat de departe merge autorul si cat de mult poti rezista tu. Fascinatia uratului or just call it masochism. Cum era singura recenzie facuta personal i-am dat-o cu incredere.

Ieri mi-a zis ca eseul meu face cariera. L-a dat si el mai departe si a ajuns la o alta colega, tot de Leo si in urma prezentarii la profesor a fost rugata sa o publice si sa o sustina la un cenaclu sau ma rog, o manifestare studenteasca cu un nume pompos si usor comunist. Sesiune de comunicari.
Ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca aceasi lucrare ma picase pe mine cu un glorios 4(apropo care e diferenta intre 4 si 1 cand vorbim de eseuri?) Nu pun la suflet, sunt atat de detasata de ceea ce inseamna facultate(cu scopuri de sanatate mentala, desigur) incat mi se pare amuzant si ma bucur pentru ei ca si-au luat niste note bune. Pana la urma si eu am trecut la acesta materie, ignorand acel 4 si predand exact aceasi lucrare. Aveam eu un feeling.

Si cum un eseu imi traieste viata(my third life, ca second am deja) ma gandeam cum ar fi daca ar fi. Nu m-am gandit serios, am facut-o superficial, the best way to go by in life si mi-am dat seama ca nu sunt croita pentru fuste maro si carat cataloage. Desi m-as putea pregati pentru conventii in Hawaii si schimburi de experienta in Thailanda, ca-n cartile lui Lodge.

Gata, a trecut.

Cu referire la post-ul de ieri, aici puteti transmite condoleantele si mesajele de sustinere celor de la Virginia Tech si famililor victimelor. Momentan e prea busy, insa daca vreti sa reveniti o puteti face si pe aici.